Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

Femeia şi filosofia


Categoria: Relații cu Publicul » Editorial       Data: 25-03-2010, 12:00
Îi spunem adio decadei mărţişorului şi cu ea celebrării femeii. 1 Martie, 8 Martie, tot atîtea prilejuri pentru ca femeia să revină în centrul atenţiei. Bărbaţii, mai de voie mai de nevoie, au contenit deja goana după mărţişoare şi daruri pentru aleasa inimii lor. Femeia, cel puţin pentru o săptămână, a fost personajul răsfăţat al presei, televiziunilor, soţilor, iubiţilor, iar discuţiile despre rolul acesteia în societate, familie, politică, în viaţa de zi cu zi sînt pe gustul publicului.
Trăgînd cu urechea la astfel de comentarii, mi-a atras atenţia o temă mai puţin abordată, şi anume, de ce raportul bărbaţi – femei este extrem de disproporţionat în activitatea filosofică? Chiar aşa, m-am întrebat, cîte femei filosof cunoaştem? Vedeţi, nici nu îndrăznesc să folosesc femininul de la filosof, ca nu cumva să fie interpretat în sens peiorativ. De aceea, nu mi-aş permite să-l contrazic pe autorul „Bunului simţ ca paradox” pentru care orice tangenţă a femeii cu filosofia îi crea alergie. Mai mult decît atît, Alexandru Paleologu consideră că filosofia este un atribut al autenticei virilităţi, un fel de caracter sexual secundar masculin, la fel cum prezenţa lui la femei ar fi semnul indubitabil al unei deficienţe glandulare. Ce înţelegem noi de aici? Că orice femeie-filosof ar trebui să treacă pe la endocrinologie?! Cu toată admiraţia pe care i-o purtăm marelui eseist, nu-i împărtăşim justificarea filosofică pe care o aduce – în timp ce bărbatul este un „metafizician”, femeia rămâne o simplă „fiinţă metafizică”, care nu mai are nevoie de filosofie, pentru că dacă ar filosofa ar deveni o fiinţă tautologică, deci şi-ar nega natura.
Dacă pentru Paleologu femeia rămâne instinctivă, de la Hegel aflăm că femeia este lipsită de momentul identificării propriului sine. Şi uite aşa, din filosof în filosof, în încercarea de a găsi iluminarea feminină în filosofie, ne afundăm în disertaţii paleologiene şi hegeliene, din care femeia nu poate să fie în nici un caz posesoarea pietrei filosofale şi nici să plece în căutarea ei.
Cireaşa de pe tort o găsim tot la Alexandru Paleologu, care precizează că femeia „nu are nevoie de filosofie, tot aşa cum Dumnezeu nu are de ce să fie teolog”. Nu-l învinuim pe distinsul filosof de misoginism. Nici celebrul Toma d’Aquino (sec. XIII) nu avea o viziune mult diferită despre femei: perfecţiunea aparţine bărbatului, spunea el, femeia fiind o fiinţă ratată din punct de vedere fizic. Putem continua la nesfârşit cu exemplele oferite cu dărnicie de învăţaţii lumii, încă din zorii civilizaţiei şi până în prezent. Şi toate în defavoarea femeii filosoafe. Noroc că am dat peste maestrul spiritual hindus Osho care ne explică că întregul trecut al umanităţii este urât din cauza faptului că aceste calităţi feminine nu s-au putut dezvolta. „Gândirea bărbatului a încercat să reprime ceea ce este feminin din cauza complexului de inferioritate, dar, şi din cauza faptului că bărbatul este agresiv, violent şi distructiv.”
Pentru poziţia de inferioritate a femeii au pledat de-a lungul secolelor nu numai filosofii, cu argumentele lor de ordin ideologic, ci şi medicii, care găseau justificări fiziologice, preoţii care specifică tinerilor căsătoriţi, la cununie, că „bărbatul trebuie să fie cap femeii“, iar femeia trebuie să-l asculte în toate. Şi totuşi, într-un domeniu în care bărbaţii sunt suverani, există o excepţie, care contrazice, fără îndoială, ideea că femeile nu pot face filosofie. Ea se numeşte Hannah Arendt. O femeie foarte inteligentă şi o mare iubire a filosofului Martin Heidegger. Cercetările şi lucrările Hannei Arendt ilustrează mai ales o pasiune intensă pentru gândire, plecând de la o experienţă a unei evreice a timpului său, care a abordat cele două mari şi dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul. „Hannah Arendt – consideră Oleg Garaz – s-a priceput a face filosofie într-un mod mult mai convingător şi eficient decât toate puhoaiele astea de bărbaţi puşi pe fantasmări morbide, adică Morus, Campanella, Proudon, Bakunin, Marx, Enghels, Lenin, Stalin, Pol-Pot, Ho-Shi-Min, Mao-Tse-Dong, Hruşciov, Brejnev şi, evident, ultimul visător de la Kremlin care a fost Gorbaciov. Această evreică inteligentă s-a prezentat drept o excelentă şi autentică filosoafă, aşa cum numai o femeie s-a putut pricepe a fi, şi, în loc să se pregătească pentru moarte, ea a preferat să iubească un filosof şi pe nimeni altul decât pe însuşi Heidegger în persoană, şi nu neapărat platonic, adică utopic, ci cît se poate de concret şi palpabil.”
Femeile se vor simţi răzbunate după atîtea veacuri de inechitate profundă cînd vor afla că nu este doar o excepţie care întăreşte regula. Iată, încă două exemple de femei-filozof, personaje evocate de Platon, care nu pot fi considerate simple ficţiuni literare. Ele vin din epoca clasică a filosofiei greceşti: Aspasia (protagonista dialogului „Menexenos”) şi Diotima (protagonista dialogului „Banchetul”). De la Diotima aflăm că ”Nimeni dintre zei nu filosofează, nici unul nu năzuieşte să devină înţelept – fiecare şi este. Căci dacă unul e înţelept, nu filosofează”. Aşadar, să mai îndrăznească cineva să spună că femeile nu sunt filosoafe! Sau măcar zeiţe.

Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar