Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

AGENDA APARATULUI PRIMĂRIEI CĂUŞENI ÎN PERIOADA 19-24 APRILIE


Categoria: Noutăți       Data: 12-04-2010, 12:00
Pregătirea oraşului către festivităţile programate pentru 9 mai a constituit subiectul de bază în cadrul şedinţei operative a Aparatului Primăriei Căuşeni, convocate luni, 19 aprilie, de Primarul oraşului Anatolie Zaremba. Edilul s-a documentat vizavi de lucrările de renovare a Complexului memorial din Piaţa Prier. Potrivit Primarului, este necesar de mobilizat toate serviciile şi structurile subordonate Primăriei, agenţii economici din teritoriu, în aşa mod ca în ziua cînd omenirea va consemna aniversarea a 65-a a Victoriei asupra dictaturii fasciste, locul de comemorare a eroilor căzuţi în acel război să aibă aspectul oportun datei.
Totodată, Anatolie Zaremba a cerut specialiştilor responsabili de impozite şi taxe locale un raport referitor la acumulările curente. În context, Primarul a dispus să fie respectată întocmai legislaţia fiscală la capitolul păşunat, sector care fusese ignorat o bună vreme.
În altă ordine de idei, şeful administraţiei centrului raional a luat act de perfectarea documentelor urbanistice, pentru ca deţinătorii de loturi pentru construcţia caselor din sectorul nou Grigore Grigoriu să poată începe lucrările. Tot aici, dl Zaremba a indicat specialistului pentru probleme funciare şi cadastru să aducă în ordine şi actele necesare pentru colaborarea cu investorii străini care vor să aducă la bun sfîrşit clădirile nefinalizate din oraş. „Nu trebuie ratată nici o şansă sau posibilitate, care ar fi o soluţie pentru asigurarea căuşenenilor, mai ales a familiilor tinere, cu spaţiu locativ, iar administraţia locală trebuie să fie cît se poate de cooperantă şi să nu tărăgăneze procesul”,- a menţionat Primarul de Căuşeni.

Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar