Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

AGENDA APARATULUI PRIMĂRIEI CĂUŞENI ÎN PERIOADA 22-27 MARTIE


Categoria: Noutăți       Data: 21-03-2010, 12:00
Alocarea mijloacelor financiare în bugetul local, situaţia sanitară în oraş, optimizarea cheltuielilor în structurile subordonate Primăriei, alimentaţia copiilor au fost doar cîteva repere ale şedinţei operative din 22 martie, convocate de către Primarul de Căuşeni, Anatolie Zaremba, cu Aparatul Primăriei.
Primarul a cerut specialiştilor, de atribuţiile cărora ţin activităţi ce aduc bani în bugetul oraşului să fie mai exigenţi şi insistenţi, iar lucrul lor să fie cu randament mai mare, în măsură să acopere necesităţile localităţii. Totodată, edilul căuşenean a dispus un control strict asupra cheltuielilor, în multe cazuri văzute de Primar neîntemeiate şi efectuate într-o manieră absolut iresponsabilă. Potrivit Primarului, bunăoară, nu sînt deloc justificate cheltuielile excesive pentru gaze naturale, dovadă fiind facturile prezentate de grădiniţele de copii din oraş. În acest sens dl Zaremba a cerut un raport amănunţit de la conducătorii instituţiilor preşcolare, specificînd că deţine informaţii că pe lîngă bucătăriile grădiniţelor se mai hrănesc o mulţime de funcţionari de la instituţii cu putere de decizie şi control. Conform Primarului, asemenea stare de lucruri nu va fi tolerată şi din moment ce vor fi acumulate toate probele necesare, se va proceda la sancţionări serioase.
Curăţenia în oraş de asemenea a fost un subiect pus în discuţie, primarul cerînd de la serviciile necesare în ajunul sărbătoilor de Paşti să ia situaţia la control special, iar Comisia administrativă să-şi îndeplinească funcţiile vizavi de orăşenii care admit stocuri de gunoi şi deşeuri pe teritoriu public.

Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar