Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

AGENDA APARATULUI PRIMĂRIEI CĂUŞENI ÎN PERIOADA 3-9 MAI


Categoria: Noutăți       Data: 2-05-2010, 12:00
Festivităţile prilejuite de aniversarea a 65-a de la Victoria asupra fascismului în cel de-al doilea război mondial, au constituit subiectul principal de dezbateri în cadrul şedinţei operative a Aparatului Primăriei Căuşeni, convocate luni, 3 mai, de către Primarul de Căuşeni Anatolie Zaremba.
Potrivit edilului căuşenean, în ultima sută de metri, ce-a mai rămas pînă la această importantă dată în istoria mondială, trebuie mobilizate toate eforturile, în aşa fel, ca evenimentul să corespundă tuturor rigorilor, „ca să nu ne fie ruşine în faţa celor cîţiva veterani, care au mai rămas în viaţă”.
În această ordine de idei, Anatolie Zaremba a cerut specialiştilor responsabili, în special celor pentru cultură şi urbanism, ca termen de 2-3 zile să perfecteze şi să-i prezinte Programul manifestărilor înscrise în suita acţiunilor prilejuite de Ziua Biruinţei, şi respectiv, să fie accesate toate pîrghiile pentru a finaliza lucrările de renovare şi reconstrucţie a Complexului Memorial din Piaţa Prier a oraşului Căuşeni.
Totodată, Primarul a dispus ca în pregătirea centrului raional pentru sărbătorirea zilei de 9 mai să fie antrenate toate serviciile desconcentrate în raion, instituţiile de învăţămînt, şi mai ales structurile de forţă, pentru a conferi evenimentului o atmosferă pe potriva importanţei.
În acelaşi timp, dl Zaremba a subliniat că pregătirile pentru marcarea zilei de 9 mai nu trebuie să afecteze activitatea celorlalţi specialişti din cadrul Primăriei. În mod special edilul a specificat sectoarele impozite şi taxe locale, probleme funciare şi cadastru, precum şi arhitectul oraşului. Vizavi de serviciile nominalizate din administraţia oraşului, Primarul a avut mai multe întrebări şi sugestii, cerînd ca acestea să fie îndeplinite în regim de urgenţă.

ECOUL RĂZBOIULUI


Categoria: Noutăți       Data: 1-05-2010, 12:00
În fiecare an, în localităţile raionului Căuşeni sînt depistate de către cetăţeni muniţii neexplodate, rămase din timpul celui de-al doilea război mondial.
De la începutul anului 2010, în raionul Căuşeniau fost depistate 20 de muniţii, care prezintă pericolpentru vieţile omeneşti. Datorită informaţiilor operative parvenite de la cetăţenii care au depistat aceste muniţii nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti. Ca de obicei, aceste muniţii sînt depistate în lunile de primăvară, cînd în grădini şi cîmpuri se petrec lucrări agricole.
Bunăoară, pe data de 23.04.2010, în cîmpurile agricole din preajma satului Ursoaia a fost depistată o mină de aruncător de 120 mm. Minorul V.P. depistînd acest obuz a considerat că este necesar de a-l arăta părinţilor şi l-a adus acasă, ceea ce ESTE STRICT INTERZIS.
Un caz analogic a fost înregistrat în satul Grigorievca, cînd un minor, de asemenea descoperind în arătură un obuz , l-a transportat acasă. Părinţii, la rîndul lor, au depozitat aceste muniţii în locuri mai depărtate de construcţiile de locuit şi ulterior le-au predat sub paza colaboratorilor de poliţie.
ATENŢIONĂM încă o dată cetîţenii care au depistat orice tip de muniţii să anunţe şeful de post sau persoana de serviciu operativ al Comisariatului Raional de Poliţie Căuşeni, la telefoanele 902, 2-02-02, sau Serviciul operativ de pompieri şi salvatori la telefonul 901 şi să nu permită copiilor transportarea lor, mai ales în sectoarele locative, conducătorii întreprinderilor agricole să nu întreprindă lucrări agrare în locul depistării muniţiilor şi să organizeze paza lor pînă la sosirea colaboratorilor de poliţie sau echipa de pompieri şi salvatori.
Să cunoaşteţi- ORICE MUNIŢIE PREZINTĂ PERICOL PENTRU VIAŢĂ!
VALERIU ORGHIAN
Specialist principal SPC şi SE a DSE Căuşeni.



Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar