Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

„POVEŞTIRI ADEVĂRATE DESPRE FUNCŢIONARII DE LUX AI PRIMĂRIEI CĂUŞENI CARE FURĂ DIN GURA PRUNCILOR”


Categoria: Noutăți       Data: 24-02-2010, 12:00
Relaţiile dintre Primăria oraşului Căuşeni şi Consiliul raional Căuşeni de mai mulţi ani nu sînt simple deloc. Cam aşa cum au fost pînă mai nu demult între Primăria Chişinău şi Guvern. Probabil, deatîta că prima se vrea cu tot temeiul logic stăpînă în cetatea de scaun, indiferent unde – a ţării sau a unui centru raional, iar a doua- pe post de fratele mai mare ar vrea să fie stăpîn necondiţionat şi fără rezerve. Că mă rog, nivelele în administraţia publică nu au fost încadrate de dragul frunzelor de plop!
Ultimele două săptămîni, localitatea este bulversată de o informaţie, care într-adevăr poate indigna, în actualele condiţii de criză financiară. Este vorba de cele „5,5 unităţi de funcţionari în Aparatul Primăriei, întreţinute supraplan cu o sumă de 594 mii lei, adică fiecărui funcţionar revenindu-i cîte 108 mii lei (în an!!!), pe cînd statul alocă la întreţinerea celor 16 unităţi, care sînt necesare în Aparatul Primăriei, conform numărului de locuitori 776,4 mii de lei sau cîte 48,5 mii de lei în an.” Totodată, primăria mai are obrăznicia şi suplimentează cadrele şi în contabilitatea centralizată cu încă 2,5 unităţi, cu o sumă de 84,3 mii de lei. Or, în această situaţie, cum de îndrăzneşte administraţia oraşului să ceară bani pentru întreţinerea grupelor de creşă Consiliului raional, instituţie care abia leagă tei de curmei, dar este lină-cristalină şi respectă legislaţia, toate regulamentele, spre deosebire de tîlhărimea de la Primărie, care îşi permite să întreţină în detrimentul copiilor „funcţionari de lux”: calificativ normal ţinînd cont de 108 mii de lei pe an- salariu de top-manager la nivelul Republicii Moldova.
Numai că toate aceste calcule aduc un pic a matematică distractivă. Potrivit Sofiei Prisăcaru, specialist pentru planificare în cadrul Primăriei Căuşeni, cele 5,5 unităţi suplimentare în Aparat, care au fost angajate pentru că au fost necesare, „papă” 167,8 mii lei sau cca 30 mii de lei în an, din care se mai reţin impozite. Restul banilor din acea sumă de 594 mii de lei sînt planificaţi pentru achitarea facturilor pentru energie electrică, gaze naturale, servicii de telefon şi poştă, reparaţii curente, articole de birotică, deservirea maşinilor de serviciu (carburanţi, uleiuri, piese de schimb, susţinerea tehnică etc), Internet, inclusiv deservirea programelor de contabilitate, cadastru, plata pentru apă şi servicii de salubrizare, pentru serviciile Oficiului cadastral la formarea bunurilor imobile, deplasări, plata tranşei pentru achitarea procurării în lizing a automobilului de serviciu şi altele.
Să arunce cu piatra în Primăria Căuşeni instituţia publică, angajaţii căreia se deplasează pe măgari, comunică prin cahlă, se încălzesc cu ciocleji, lucrează cu tavanul în cap, fac pipi sub gard, calculează pe bile, scriu cu degetul şi în genere fac parte din tagma idioţilor utili – mereu gata să lucreze unul pentru 3 cu un salariu simbolic!

Felicitarea primarului de Căuşeni Anatolie Zaremba adresată veteranilor şi militarilor fostei Armate Sovietice, cu ocazia zilei de 23 februarie


Categoria: Noutăți       Data: 23-02-2010, 12:00
Дорогие ветераны, военнослужащие!
23 февраля отмечается один из самых значимых праздников в истории нашей страны – День защитника Отечества. Своим его по праву считают все поколения мужчин. В День защитника Отечества в каждой семье, в каждом доме вспомнят родных и близких, порой ценой своей жизни отстоявших свободу и независимость Отчизны.
Низкий поклон и глубокая признательность – участникам Великой Отечественной войны. Благодаря вам, дорогие ветераны, народы нашей страны уже почти 65 лет живут в мире, строят города, растят хлеб, воспитывают детей.
Воинские традиции переняли и последующие поколения. Боевой опыт тех, кто воевал, был востребован в «горячих точках», при выполнении интернационального долга, в борьбе с терроризмом. И всегда чувство любви к Родине, к своему народу было в основе всех подвигов.
Не стоит забывать, что и немало женщин в самые сложные времена наряду с мужчинами вставали на защиту страны, и они также достойны самых искренних поздравлений в этот праздничный день.
Дорогие друзья! Искренне поздравляю вас с Днем защитника Отечества! Счастья вам, здоровья и благополучия! Пусть небо над нашей Родиной всегда будет мирным!
С уважением
Анатолий Заремба!

SĂRBĂTORI UITATE, DAR NU DE TOŢI


Categoria: Noutăți       Data: 22-02-2010, 12:00
Duminică, 21 februarie, sala de şedinţe a Primăriei oraşului Căuşeni era supraaglomerată- bărbaţi de mai multe vîrste, locuitori nu doar ai oraşului, ci din întregul raion, dar care au mirosit din praful de puşcă al conflictelor militare, veterani ai celui de-al doilea război mondial, o mulţime de militari, care au îndeplinit cu onoare serviciul armat în fosta Armată Sovietică.
Între cei prezenţi au fost membri ai Organizaţiei Primare Obşteşti „Sfîntul Gheorghe Biruitorul”, sub conducerea veteranilor conflictului de pe Nistru – Pavel Razumas şi Veceslav Nigai, primarul de Căuşeni Anatolie Zaremba, care este şi preşedintele Asociaţiei veteranilor flotei, Andrei Şumleanschi, vicepreşedintele Uniunii Ofiţerilor din Republica Moldova, care au adus felicitări pentru asistenţă cu ocazia zilei de 23 februarie.
Această dată actualmente este consemnată doar în Federaţia Rusă din spaţiul CSI, titrată Ziua Apărătorului Patriei, însă o mare parte din bărbaţii republicilor ex-sovietice consideră că au toată atribuţia la această sărbătoare numită cîndva Ziua Armatei Sovietice. Pe lîngă felicitările primite, foştii militari ai Uniunii Sovietice, care au rămas marcaţi pe viaţă de şcoala vitejiei şi bărbăţiei, au fost desemnaţi cu diplome, insigne de onoare şi medalii, cu înmînarea legitimaţiilor noilor membri ai Organizaţiilor amintite.

AGENDA APARATULUI PRIMĂRIEI CĂUŞENI ÎN PERIOADA 22-27 FEBRUARIE


Categoria: Noutăți       Data: 22-02-2010, 12:00
Şedinţa operativă a Aparatului Primăriei oraşului Căuşeni, convocată luni, 22 februarie, de Primarul Anatolie Zaremba, a debutat cu o problemă din seria celor excepţionale. În ajun,
pe strada Petru Rareş din sectorul Căuşeni Vechi, a fost accidentat un automobil, care s-a răsturnat într-o fîntînă, săpată în urma lucrărilor de reconstrucţie a reţelelor de apeduct, efectuate de întreprinderea SA Incorgaz, angajată de Consiliul raional Căuşeni.
Potrivit primarului centrului raional, acest fapt nu eliberează de răspundere administraţia oraşului, deoarece Petru Rareş este un drum de nivel local şi competenţele pentru întreţinerea acestora ţin de Primăria Căuşeni, însă totodată trebuie scoase la mezat şi circumstanţele care au condus la avarie.
În context, Anatolie Zaremba a insistat ca fiecare specialist din cadrul Aparatului să-şi îndeplinească conştiincios atribuţiile, fără ca să producă incomodităţi sau deranj populaţiei, care se adresează cu o problemă sau alta la Primărie.
În altă ordine de idei, edilul căuşenean a cerut să fie grăbită perfectarea contractelor de achiziţie pentru alimentaţia copiilor în grădiniţe, ca să nu se întîmple că instituţiile preşcolare din oraş vor rămîne în pană alimentară.

Dacă vrei să-ţi fie bine, ajută-te singur!


Categoria: Noutăți       Data: 17-02-2010, 12:00
A fost odată un ţăran sărac şi cinstit,moldovean. (El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac, polonez sau ucrainian, român, importante fiind – în acest caz – sărăcia şi cinstea. În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă mări şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, care s-ar fi numit Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia.
Într-o bună zi şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi nerăbdător, şi-a spus păsul:
“Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă, pămînt bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sînt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer”.
Doamna UE l-a măsurat din cap pînă în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg… Dar, tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine de frig, de ploaie.” Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi: “Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna şi din gerurile sale cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunîndu-i păsul vechi:”Sînt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine”.
Doamna l-a privit cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, de firmă. “Dacă-i degeaba, merită s-o iau”,- îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai şi în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primăvara, vara şi pe cînd frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai cerut încă unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască.
Totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Pînă într-o iarnă, cînd zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.
Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcîndu-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, avînd 21 de viteze şi telecomandă. Omul a mulţumit şi întorcîndu-se în satul său cu maşinăria cea arătoasa a stîrnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul. În prag de iarna, ţăranul s-a pomenit astfel fără nici o bască.
Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus:”Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sînt cu capul descoperit.Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”.
Doamna l-a măsurat din cap pînă la brîu (acolo unde începea căruţul) şi gînditoare i-a spus: “Bade dragă, eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări. Apropo, aşa cum te văd, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pămîntul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască”.
Această legendă, ca orice bucăţică de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din păcate, le vedem în fiecare zi în jurul nostru…

LA CĂUŞENI S-A PRODUS O ACŢIUNE DE COMEMORARE A OSTAŞILOR CĂZUŢI ÎN RĂZBOIUL DIN AFGANISTAN


Categoria: Noutăți       Data: 16-02-2010, 12:00
În dimineaţa zilei de luni, 15 februarie, mai mulţi căuşeneni s-au adunat în Piaţa Prier din oraşul Căuşeni, în preajma Complexului memorial, unde este amplasată şi o stelă în memoria băştinaşilor, pierduţi în conflictul armat afgano-sovietic.
Cu flori în mîini aici s-au adunat veterani ai unei dintre cele mai cumplite conflagraţii, înscrise în teatrul Războiului Rece, părinţii şi văduvele celor căzuţi, primarul de Căuşeni Anatolie Zaremba, vicepreşedintele raionului Sergiu Gogu, alţi factori de decizie din cadrul administraţiei oraşului şi raionuluiu, elevi şi cetăţeni de rînd.
Liderul organizaţiei obşteşti ai soldaţilor-afganezi din Căuşeni, Veceslav Cucerovschi, a mulţumit asistenţei pentru că nu s-a uitat de o dată atît de importantă pentru cei care au trecut Kandagarul şi Peşavarul, dar în special şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că se păstrează memoria camarazilor care nu au ajuns să-şi revadă Patria.
După un scurt miting „in memoriam” cei prezenţi au depus flori.
Nota noastră: Războiul afgano-sovietic a durat 9 ani. Forţele implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, cu orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, şi rebelii islamişti Mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi de mai multe ţări, între care SUA, Arabia Saudită, Pakistan şi alte state musulmane, în contextul Războiului Rece.
Desfăşurarea de trupe militare sovietice a început în 25 decembrie 1979. Ultimele trupe au fost retrase între 15 mai 1988 şi 15 februarie 1989.

ÎNCĂ 75 DE ORĂŞENI VOR PRIMI LEMNE DE FOC


Categoria: Noutăți       Data: 16-02-2010, 12:00
Tot în această săptămînă, s-a întrunit şi comisia social-culturală din cadrul Consiliului orăşenesc Căuşeni. Problema convocării, de asemenea, nu a ţinut de adunarea Legislativului.
Membrii Comisiei au examinat un şir de cereri din partea cetăţenilor, locuitori ai oraşului Căuşeni, care au solicitat lemne de foc.
După ce cca 100 de familii socialmente vulnerabile din Căuşeni au primit lemne de foc, în urma unei decizii a Consiliului orăşenesc Căuşeni, în adresa Primăriei au mai parvenit încă 95 de cereri. Comisia social-culturală a examinat cu multă minuţiozitate solicitările şi în urma dezbaterilor, unde au fost luate în considerare mai mulţi factori, lemne de foc vor primi încă 75 de căuşeneni.

AGENDA APARATULUI PRIMĂRIEI CĂUŞENI ÎN PERIOADA 15-20 FEBRUARIE


Categoria: Noutăți       Data: 15-02-2010, 12:00
Probleme de ultimă oră ce ţin de activitatea administraţiei oraşului Căuşeni au fost puse în discuţie luni, 15 februarie, în cadrul şedinţei operative a aparatului Primăriei, prezidate de primarul de Căuşeni Anatolie Zaremba.
Iniţial edilul căuşenean a cerut un raport vizavi de situaţia financiară în instituţiile de învăţămînt din subordinea Primăriei. În mod special a fost examinată starea de lucruri acolo unde au fost admise supracheltuieli şi mai ales impunătoare, cum bunăoară, în grădiniţele de copii nr.1 şi 2, precum şi în Liceul teoretic „Ion Creangă”. În acest context, primarul a cerut contabilităţii şi specialiştilor responsabili din cadrul Primăriei să analizeze cazurile şi să prezinte o notă informativă, pe cît de întemeiate sînt facturile prezentate şi dacă nu au avut loc momente de neglijenţă, atunci cînd la diferit nivel se vorbeşte de optimizarea cheltuielilor.
În altă ordine de idei, Primarul a solicitat o informaţie vizavi de activitatea Întreprinderii Municipale Apă Canal odată cu schimbarea directorului. În opinia dlui Zaremba, noul conducător a preluat o gospodărie aflată într-o situaţie nu dintre cele mai bune, însă are speranţa că toate problemele vor fi soluţionate.
Totodată, Anatolie Zaremba a reiterat cererea sa către viceprimarul Filip Ciobanu, care este şi preşedintele Comisiei locative în cadrul Primăriei Căuşeni, că aşteaptă cît mai curînd posibil un raport cu privire la activitatea acestei structuri şi nu va mai tolera nici un fel de tărăgănare şi amînare.

PROPUNERI DE PRIETENIE ŞI COLABORARE PENTRU ORAŞUL CĂUŞENI


Categoria: Noutăți       Data: 15-02-2010, 12:00
Municipiul Piatra Neamţ din România este dispus să se înfrăţească cu oraşul Căuşeni. Despre asta se spune într-o scrisoare parvenită recent pe adresa Primarului de Căuşeni Anatolie Zaremba şi Consiliului orăşenesc Căuşeni.
„În ultimii ani, înfrăţirea între oraşe a fost un domeniu care s-a bucurat de mult interes din partea Municipalităţii din Piatra Neamţ. Sîntem mîndri de relaţia specială pe care am stabilit-o încă din anul 1991 cu oraşul Orhei, aceasta fiind prima relaţie de înfrăţire pe care municipiul Piatra Neamţ a încheiat-o. Am elaborat strînse relaţii cu oraşe din opt ţări şi pe trei continente, ca exemplu: Roanne- Franţa, Beinasco- Italia, Kiriat Malachi- Israel, Alpharetta- SUA.
În cadrul mai larg al relaţiei tradiţionale dintre ţările noastre, am dori să Vă înaintăm Dstră şi Consiliului orăşenesc Căuşeni propunerea de a înfrăţi oraşele noastre. Sîntem convinşi că această iniţiativă nu poate fi decît în beneficiul comunităţilor noastre, din punct de vedere social, cultural şi economic”,- se arată în mesajul primarului municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.
La rîndul său, Primarul de Căuşeni, Anatolie Zaremba, a calificat propunerea drept o bună perspectivă pentru dezvoltarea oraşului, menţionînd că deja este îmbucurător faptul că comunitatea internaţională manifestă interes pentru Căuşeni, respectiv pentru locuitorii de aici.
Ulterior, se va proceda la întocmirea unui Acord de principiu în vederea demarării procedurilor legale pentru realizarea înfrăţirii între municipiul Piatra Neamţ şi oraşul Căuşeni.

NOI ŞANSE PENTRU FAMILIILE CARE AU NEVOIE DE SPAŢIU LOCATIV


Categoria: Noutăți       Data: 15-02-2010, 12:00
NOI ŞANSE PENTRU FAMILIILE CARE AU NEVOIE DE SPAŢIU LOCATIV
În această săptămînă s-a întrunit în şedinţă comisia de specialitate pentru probleme funciare din cadrul consiliului orăşenesc Căuşeni, prezidată de primarul Anatolie Zaremba.
De obicei structura respectivă se convoacă în ajun de sesiunile forului legislativ al centrului raional, însă de data aceasta membrii comisiei au examinat o propunere de afacere a unui investitor. Este vorba de faptul că o companie de construcţii ar fi dispusă să lanseze o afacere de construcţii ipotecare în raza intravilanului Căuşeni.
Conform planului propus, se presupune că edificiile vor fi tip „kotedj”, care vor fi îndeplinite pentru beneficiari în variantă albă.
În linii generale, membrii comisiei amintite au găsit oportună propunerea, văzînd-o drept o salvare pentru multe familii care au nevoie de spaţiu locativ, dar nu dispun de sumele necesare pentru a cumpăra un apartament sau a construi o casă.
Totodată, s-a convenit că cel mai bine ar fi de organizat o întîlnire a reprezentanţilor companiei investitoare cu populaţia, pentru a conveni asupra tuturor detaliilor, ce ar interesa potenţialii clienţi.
Despre data, ora şi locul desfăşurării adunării vom anunţa anticipat.



Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar