Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

S-A ÎNTRUNIT PRIMA ŞEDINŢĂ A CONSILIULUI ORĂŞENESC CĂUŞENI DIN ACEST AN


Categoria: Noutăți       Data: 23-01-2010, 12:00
Joi, 21 ianuarie, s-a întrunit în şedinţă plenară Consiliul orăşenesc Căuşeni. Sesiunea, prima din anul 2010, a fost extraordinară şi s-a desfăşurat după o agendă cu cinci chestiuni ce a vizat preponderent întrebări de vînzare-cumpărare a terenurilor de pămînt aferente obiectivelor private, precum şi a unor publice.
Şedinţa, convocată cu prezenţa a 18 consilieri, a fost prezidată de deputatul Valeriu Sîrghi.
Majoritatea subiectelor au fost aprobate de către membrii forului local, afară de proiectul de decizie, ce a prevăzut scoaterea la licitaţie a grădiniţei amplasate pe strada Mateevici, 50-a, construcţie nefinalizată, cu preţul de vînzare de 300 mii de lei.

Totodată, a rămas incertă şi tema raportului preşedintelui Comisiei locative din cadrul Primăriei Căuşeni, viceprimarul Filip Ciobanu, deşi mai mulţi consilieri au avut întrebări vizavi de activitatea acestei structuri. Mai mult ca atît, poşta Primăriei a înregistrat o mulţime de petiţii şi demersuri din partea populaţiei, ţinînd de lucrul comisiei locative. Nici la una din întrebările puse preşedintele comisiei nu a avut un răspuns limpede, iar dispersarea părerilor din sală a lăsat impresia unor adevăruri ascunse şi ape subterane, care încă ceva vreme vor fi intransparente.

ATENŢIE LA FOC!


Categoria: Noutăți       Data: 22-01-2010, 12:00
Pe parcursul a 12 luni ale anului 2009 pe teritoriul raionului Căuşeni au avut loc 39 de incendii, cu 9 mai puţin faţă de anul 2008. În urma acestor incendii şi-au pierdut viaţa 7 persoane, paguba materială constituind 133 mii 700 lei. De către colaboratorii Direcţiei Situaţii Excepţionale au fost salvate 2 persoane şi bunuri materiale în sumă de 4 mii 139 lei. Numai în luna decembrie 2009 în raion s-au produs 3 incendii, în urma cărora au decedat 3 persoane.
Pe data de 1 decembrie 2009 în oraşul Căuşeni, strada Bogdan Vodă, 73, în casa proprie a cetăţeanului Nicolenco Alexei Mihai a.n. 1948 a avut loc un incendiu în urma căruia a decedat stăpînul casei Nicolenco Alexei. Incendiul s-a produs din cauza neatenţiei, fumîndu-se în aşternut. Din acelaşi motiv, în raionul Căuşeni în anul trecut au avut loc 4 incendii, toate soldîndu-se cu decese.
Un alt caz de producere a incendiului a fost pe data de 25 decembrie 2009 în satul Plop-Ştiubei, la cet. Guja parascovia Afanasie a.n. 1928, în urma nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei. Iniţial a luat foc odaia, după care a decedat stăpîna casei Guja Parascovia.
DIRECŢIA SITUAŢII EXCEPŢIONALE CĂUŞENI
ATENŢIONEAZĂ asupra următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor în sectorul locativ:
-verificarea sobelor şi canalelor de evacuare a fumului. Sobele trebuie să fie curăţate la începutul sezonului de încălzire şi o dată la 3 luni să fie înlăturată funiginea din canalele de fum (hogeace) şi din sobe.
-nu trebuie lăsate fără supraveghere sobele aprinse. Categoric interzis să fie lăsate sobele în seama copiilor mici.
- nu este permisă aşezarea combustibilului şi altor materiale pentru aprinderea focului pe placa metalică din faţa uşiţei de alimentare.
-se interzice de a folosi pentru aprindere a benzinei, gazului lampant, motorinei, altor lubrifianţi.
-nu se poate de aprins focul în timp de în încăpere au loc adunări sau alte activităţi ce prevăd concentraţie de populaţie.
-se interzice utilizarea canalelor de gaze sau de ventilare în calitate de coş de fum.
-nu se permite supraîncălzirea sobelor, iar canalele de evacuare a fumului nu trebuie închise pînă la arderea completă.
STIMAŢI CĂUŞENENI!
Direcţia Situaţii Excepţionale, Serviciul de salvare şi pompieri Vă cer o mare atenţie la respectarea acestor norme şi reguli antiincendiare, pentru că ele Vă asigură viaţa şi sănătatea Dstră, precum şi păstrarea bunurilor materiale!

APROPO…! DE VOX POPULI!


Categoria: Noutăți       Data: 21-01-2010, 12:00
Tot auzind de optimizarea cheltuielilor în învăţămînt , care vine cu atîtea idei deştepte şi măreţe, cam aşa cum i-ar sta bine unui om învăţat şi căpos, am încercat şi noi, umili servi ai unui ziar local, să încercăm să aflăm cum văd asemenea reforme…(SIC!) pedagogii di partea locului.
Rezultaul a fost aproape bine prevăzut. Partea leului din intervievaţi au refuzat să răspundă la întrebare, mulţi au dorit să-şi expună părerea, dar fără a fi daţi publicităţii, şi în final- cred că e cea mai mare parte din chestionaţi – au afirmat că ar avea multe de spus vizavi de salariul şi soarta pedagogilor din raion, dar şi mai mare le este frica! Logic, dacă conform optimizării, din 10 cadre pedagogice urmează să rămînă 9, se va găsi oare un învăţător să apară cu declaraţii, categorisite ulterior revuloţionare…!?
NU!!! Pentru că teama de regim a fost, este şi va fi actuală mereu!!!

SĂ SE ŞTIE CĂ PUTEREA LOCALĂ ÎN ORAŞ NU ESTE ÎN CALITATE DE NAŞ DE ONOARE


Categoria: Noutăți       Data: 20-01-2010, 12:00
Marti, 19 ianuarie, s-a întrunit în şedinţă Comisia administrativă din cadrul Primăriei oraşului Căuşeni. În mod normal această comisie trebuie să fie o pîrghie efcientă de a face şi a menţine ordinea în oraş, însă din păcate structura s-a vazut de multe ori compromisă în atribuţiile sale.Nu întotdeauna, însă se ştie că o mulţime de probleme din oraş dacă ar fi fost trecute prin Comisia administrativă, ceea ce înseamnă sancţiuni şi penalităţi pentru orice obrăznicie şi încălcare, efectuate în localitate, ar а fost demult aplanate.
De data aceasta Comisia administrativa a avut de examinat o plîngere din partea unui grup de locuitori din sectorul Căuşeni Vechi, care au indicat un şir de neregularităţi în această regiune în urma lucrărilor de reconstrucţie a reţelelor de aprovizionare cu apă, efectuate de întreprinderea SA INCORGAZ, beneficiarul fiind Secţia construcţie, gospodărie comunală, transport şi drumuri din cadrul Consiliului raional Căuşeni.
Este vorba de nişte săpături, care au afectat traficul şi accesul locuitorilor către propriile gospodării. Afară de asta, în urma evaluărilor specialiştilor au fost depistate şi unele încălcări de ordin tehnic. Oricum, atîta timp, cît a fost vreme bună afară, acestea nu tare au deranjat, însa ghinion! În decembrie a căzut o zăpadă de mai mare dragul! Şi doar cei din Căuşeni Vechi, împreună cu şoferii, mai ales cei de pe transportul de pasageri, care au avut de mers prin acest sector au ştiut ce au avut de tras trecînd pe acolo. Mormanele de pămînt, şi aşa mari, acoperite încă cu un strat impunător de zăpadă, plasate mai în mijlocul drumului, au făcut un coşmar din tronsonul de pe Ştefan cel Mare de la pod încolo.
Evident, că plîngerea către Primărie a avut tot temeiul. Altfel s-a arătat situaţia Primăriei, care bineînţeles că salută orice acţiune spre binele căuşenenilor, cum ar fi reconstrucţia acestui apeduct, dar cum poate oare fi calificată o activitate pe teritoriul unui gospodar care barem nici nu a fost pus la cunoştinţă ca in casa lui i se face un bine.
Conform reprezentanţilor întreprinderii SA INCORGAZ, toate lucrările lor au fost efectuate după ce au fost coordonate cu instituţiile abilitate. Mai mult ca atît, Dlor afirmă că lucrează după metode performante, cu un grad redus de uzură. Poate o fi, însă iniţial la curent trebuia pusă şi Primăria oraşului, care este gospodarul principal în Causeni, în aşa fel ca să nu apară ca o toantă în faţa căuşenenilor.
În fine, comisia administrativă a luat act de faptul produs şi în prezenţa membrilor acesteia, între care consilieri orăşeneşti, reprezentanţi ai poliţiei, centrului de medicină preventivă, sub preşedinţia viceprimarului Filip Ciobanu, în conformitate cu legislaţia au penalizat firma amntită cu 100 unităţi convenţionale.

DESPRE FECIORUL VĂDĂNII ŞI MĂLIGĂ ARSĂ…


Categoria: Noutăți       Data: 20-01-2010, 12:00
Trăim într-o epocă a unor profunde răsturnări morale şi de obiceiuri. Şi să nu credeţi că este vorba de nişte afirmaţii populiste, supte din deget şi zorzonate cu cuvinte frumoase de dragul raitingului. Sînt nişte observaţii reale care m-au pus pe gînduri la modul cel mai serios.
„Dă-te la o parte că te pocnesc cu ulciorul ăsta în cap!”- unde credeţi că am surprins fraza!? O minte lucidă imediat ar face nişte asociaţii cu piaţa, sau la fîntînă între două vecine certate, ori la gura beciului, unde nevasta încearcă să pună capăt navetelor la poloboc, întreprinse cu exces de zel de către soţul deja aghezmuit, etc, etc… Ca să vezi că nu! Rece şi rece de tot! Este vorba de o frîntură de dialog în sfînta zi de Bobotează, în rînd după aghiazmă în curtea Bisericii. Nu degeaba am menţionat „o minte lucidă”, pentru că cazul a fost primit ca ceva normal de cei din preajmă, ceea ce m-a făcut să am dubii vizavi de condiţia mea mintală şi m-am gîndit că se petrece ceva în această lume care mă depăşeşte.
Cazul relatat mai sus este doar o picătură în marea bădărăniei, parvenismului, mediocrităţii şi mitocăniei care iese din maluri. Or, mă deranjează cînd văd toate aceste manifestări la poporul meu, începînd cu eşaloanele de vîrf şi terminînd cu plebea. (De fapt, cîţiva ani în urmă aş fi spus mă doare, însă acum doar mă deranjează, pentru că am deja doza suficientă de cinism, acumulată odată cu vîrsta).
Bine ar fi dacă ar pica pasat în lapte însă aşa e legea naturii că pentru asta pasatul trebuie crescut, iar vaca mulsă. Majoritatea însă vor această lege cu excepţii şi nu se lenevesc să caute orice fel de căi, să le cadă în guşă şi în pungă, dar fără a munci. Şi în timp ce mulţimi treapătă pe la instituţii să le dea, pentru că ei ştiu că „trebuie să le dea”, o parte de oameni cuminţi şi harnici muncesc de le ese greabănul şi nici nu au idee unde şi cum se dau ajutoare umanitare, materiale, şi multe de toate. În schimb, au în beci, în hambare, în coteţe şi gogineţe.
Am mai spus-o şi înainte şi nu mă dezic de acele afirmaţii- ei, cum Doamne, să calci pe parchetul Uniunii Europene cu mîna întinsă, „buze boite şi călcîie crăpate”!? Şi teamă-mii să nu păţim ca feciorul de vădană, care după ce a intrat în gospodăria unui om mai înstărit încă multă vreme nu s-a putut deprinde cu noul drum spre casă şi cu merindele de pe masă, iar paşii tot îl duceau la cocioaba mîne-sa, unde tot mai bună era măliga cu lapte ars şi nici la lucru nu-l punea nimeni.

ORDINEA DE ZI PREVĂZUTĂ PENTRU ŞEDINŢA CONSILIULUI ORĂŞENESC CĂUŞENI DIN 21 IANUARIE


Categoria: Noutăți       Data: 19-01-2010, 12:00
Joi, 21 ianuarie, ora 10.00, în Sala de şedinţe a Primăriei Căuşeni este programată prima şedinţă din anul curent (extraordinară) a Consiliului orăşenesc Căuşeni.
Membrii forului local au de examinat 5 chestiuni, incluse în ordinea de zi, după ce au lucrat comisiile de specialitate- funciară şi locativă.
Agenda sesiunii Consiliului orăşenesc Căuşeni din 21 ianuarie 2010:
1. Cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică aferente obiectivelor private.
Raportor-Andrei Tudos, specialist pentru reglementarea regimului funciar.
2. Cu privire la modificarea şi completarea unor decizii ale Consiliului orăşenesc Căuşeni. Raportor- Andrei Tudos, specialist pentru reglementarea regimului funciar.
3. Cu privire la scoaterea la licitaţie a unui bun imobil. Raportor- Anatolie Zaremba, primar.
4. Cu privire la chestiuni locative. Raportor – Filip Ciobanu, viceprimar.
5. Cu privire la darea de seamă a preşedintelui comisiei locative Filip Ciobanu. Raportor- Filip Ciobanu, viceprimar.

COMISIA FUNCIARĂ A STABILIT PREŢURILE NORMATIVE ALE TERENURILOR CE URMEAZĂ A FI SCOASE DE VÎNZARE


Categoria: Noutăți       Data: 19-01-2010, 12:00
Luni, 18 ianuarie, s-a întrunit în şedinţă comisia de specialitate pentru probleme funciare, care conform procedurii legale trebuie să anticipeze sesiunea Consiliului orăşenesc Căuşeni, preconizată pentru joi, 21 ianuarie.
De data aceasta pentru adunarea forului local a fost nevoie de întrunirea doar a Comisiilor funciară şi locativă, deoarece chestiunile incluse în ordinea de zi prevăd subiecte din cele două domenii.

Membrii Comisiei funciare, prezidate de primarul Anatolie Zaremba, din componenţa căreia fac parte consilieri orăşeneşti, şeful oficiului cadastral, reprezentantul Agenţiei Ecologice teritoriale, proprietari agricoli, specialişti din cadrul Aparatului primăriei Căuşeni, au examinat trei subiecte din agenda sesiunii- cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică aferente obiectivelor private, cu privire la modificarea şi completarea unor decizii ale Consiliului orăşenesc Căuşeni şi cu privire la scoaterea la licitaţie a unui bun imobil.

Comisia a examinat raportul specialistului pentru reglementarea regimului funciar şi în baza legislaţiei în vigoare a decis să aprobe suprafaţa şi să vîndă conform preţurilor normative 7 terenuri proprietate publică aferente obiectivelor private. Totodată, membrii comisiei au vizat spre vînzare 12 terenuri – surplus de pămînt proprietate publică, pe lîngă case de locuit.
De asemenea, joi, consilierii orăşeneşti vor trebui să se pronunţe asupra scoaterii la licitaţie a grădiniţei, amplasate pe strada Mateevici, 50-a, construcţie nefinalizată, cu preţul de vînzare de 300 mii de lei.

COMISIA LOCATIVĂ A EXAMINAT CÎTEVA CERERI ÎNSĂ NU S-A PRONUNŢAT DECIZIONAL


Categoria: Noutăți       Data: 18-01-2010, 12:00
Comisia locativă din cadrul Primăriei oraşului Căuşeni, prezidată de viceprimarul Filip Ciobanu, s-a întrunit luni 18 ianuarie în şedinţă de lucru. Componenţa comisiei, documental formată din 7 membri, a fost reprezentată de preşedinte, consilierul orăşenesc Galina Gudumac, secretarul Consiliului orăşenesc Căuşeni Ludmila Volcenco şi specialistul Primăriei pentru gospodărie comunală, transport şi drumuri Victor Lebedev.
Asistenţa a examinat cîteva cereri şi demersuri din partea cetăţenilor însă nu a luat nici o decizie, urmînd să fie verificate mai multe acte şi procese-verbale.
Totodată, dna Gudumac a văzut necesar ca subiectul ce ţine de distribuirea bonurilor de repartiţie să fie inclus în ordinea de zi a Consiliului orăşenesc Căuşeni.

AGENDA APARATULUI PRIMĂRIEI CĂUŞENI ÎN PERIOADA 18-24 IANUARIE


Categoria: Noutăți       Data: 16-01-2010, 12:00
Optimizarea cheltuielilor în instituţiile subordonate Primăriei Căuşeni- grădiniţele de copii şi cele două licee, precum şi a întreprinderilor municipale Apă-Canal şi Salubrizare şi Amenajare, a constituit subiectul de bază pus în discuţie în cadrul şedinţei operative a Aparatului, convocate de primarul oraşului Anatolie Zaremba.
Edilul căuşenean a cerut specialiştilor Primăriei să-şi intensifice lucrul, fiecare pe sectorul său de activitate, remarcînd că va cere de la fiecare lucrător în primul rînd rentabilitate. Primarul a specificat că în condiţiile de breşă bugetară, şi mai ales la început de an, cere de la fiecare subaltern o atitudine serioasă şi responsabilă faţă de atribuţiile de serviciu.

În altă ordine de idei, Anatolie Zaremba a menţionat că va ţine la control personal veniturile şi cheltuielile ce ţin de structurile administraţiei locale. În context Primarul s-a referit la situaţia creată în grădiniţa nr.2, unde se înregistrează cheltuieli excesive de apă potabilă, faţă de instituţiile similare din oraş. Şeful administraţiei oraşului a dispus specialiştilor responsabili, dar şi conducerii întreprinderii Apă – Canal să facă investigaţiile necesare, pentru a depista cauza. „Fie că este vorba de o avarie în reţeaua de apeduct, fie că este vorba de o sustragere frauduloasă, dar pricina trebuie identificată cît mai urgent”,- a declarat Primarul Zaremba.
Totodată, edilul centrului raional a reiterat că este nesatisfăcut de activitatea comisiilor din cadrul Primăriei, în special de cea administrativă, care nu-şi îndeplineşte nici jumătate din funcţiile sale.

PE 14 IANUARIE PĂRINTELE VASILE DAMASCHIN, PREOT AL BISERICII SF.APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL DIN OR.CĂUŞENI A PRIMIT FELICITĂRI


Categoria: Noutăți       Data: 15-01-2010, 12:00
Pe 14 ianuarie Biserica Sf.Apostoli Petru şi Pavel din oraşul Căuşeni a îmbrăcat veşminte de sărbătoare. În primul rînd pentru că calendarul ortodox indica o mare sărbătoare creştină- Sf. Ierarh Vasile cel Mare,care coincide cu Anul Nou stil Vechi, iar în al doilea rînd pentru că unul din păstorii acestui locaş sacru, Părintele Vasile Damaschin a consemnat ziua numelui, dar şi ziua de naştere.
După ce a finalizat serviciul divin de sărbătoare, Părintele Vasile a primit felicitări din partea enoriaşilor,însă primul care a venit cu urări de bine a fost Părintele Grigore Motruc, decan de vîrstă, al cărui ucenic şi sub îndrumarea căruia a început slujirea lui Dumnezeu Părintele Vasile Damaschin.
Între cei care au venit să aducă felicitări Preotului omagiat a fost şi delegaţia din partea Primăriei oraşului Căuşeni, în frunte cu viceprimarul Filip Ciobanu.


Sfântul Vasile cel Mare
Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.
Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.
A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.
Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.
S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 14 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare.



Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar