Orașul Căușeni
Administrația Publică
Relații cu Publicul
Informație Utilă
Arhiva Site-ului

Secţia de neurologie din cadrul Spitalului raional Căuşeni a primit cadouri din partea Primăriei oraşului Căuşeni


Categoria: ---       Data: 5-11-2009, 12:00
Marţi, 3 noiembrie, Primarul de Căuşeni Anatolie Zaremba a mers la Spitalul raional. Din fericire, deplasarea a fost departe de interes ce-ar viza condiţia sănătăţii edilului, fiind una de serviciu cu scop de caritate. Astfel, Anatolie Zaremba a avut de îndeplinit o misiune de onoare şi a dus un cadou din partea Primăriei Căuşeni pentru secţia de neurologie din cadrul Spitalului raional. Este vorba de un cuptor cu microunde şi un ceainic electric, obiecte care erau demult necesare pentru această secţie.
Veronica Postică, şefa secţiei neurologie, a mulţumit Primăriei pentru cele primite, menţionînd că le vor fi de folos în primul rînd bolnavilor, care vor avea posibilitatea să-şi încălzeasca merindele aduse de acasă, dar şi personalul va putea să ia o gustare caldă.
Deşi Spitalul raional nu ţine de subordinea Primăriei Căuşeni, administraţia oraşului are stabilite nişte bune relaţii de prietenie cu colectivul instituţiei, avînd o atitudine atentă atît faţă de pacienţi, cît şi faţă de colectiv. Este o tradiţie deja sosirea în fiecare an a lui Moş Crăciun de la Primărie cu cadouri pentru toţi copiii internaţi în perioada sărbătorilor de iarnă. Totodată, mai multe secţii din cadrul spitalului folosesc astăzi covoare, televizoare, alte obiecte de uz necesar, donate de administraţia oraşului.

Adrese Utile

Guvernul Republicii Moldova

Presedintia Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova

Pagina Oficiala

Proiectul de Sustinere a Autoritatilor Locale din Moldova

Meteo Căușeni


Curs Valutar